Ne-am mutat în Centrul Istoric

Ne găsim în Centrul Istoric, iar starea în care se află acest perimetru ne face să ne gândim mai serios la misiunea noastră.

Pentru că trăim într-un oraş prea hăituit de urgenţele imediatului şi de stridenţele contemporane, fără simţul sărbătorescului, frisonat mai mult pentru a avea şi mai puţin pentru a fi, dorim să alcătuim în Centrul lui un atât de necesar refugiu, dedicat regăsirii sensurilor şi poezei vizuale. Dorim să opunem înserierii digitale, căldura unicatului realizat manual. Nu în ultimul rând, dorim să consacrăm un loc artei fotografice şi educaţiei vizuale, un domeniu atât de incert în România.

În plin Centru Istoric, FotoCabinet este o întreprindere recuperatoare de savoir-vivre european, de care Bucuresciul pe vremuri nu era chiar atât de străin.

Credem că alături de D-voastră - sponsori, vizitatori ai expoziţiilor de fotografie, căutători de tihnă, iubitori de frumos şi autenticitate, oameni din presă care relatează cu generozitate despre ceea ce facem, vom reuşi să îndreptăm ceva. Şi, de ce nu, să dăm un ton pentru ce ar fi să devină Centrul Istoric.