Se redeschide FotoCabinet. Pe Lipscani.

(Comunicat de presă în legătură cu redeschiderea FotoCabinet-ului în Centrul Istoric)

DESPRE LUME:
Oricât de diversificate sau sofisticate devin nevoile omului contemporan, ele rămân de două specii: cele din domeniul vizibilului şi cele dintre ale nevăzutului. Deşi îşi dăunează cumva reciproc, există o indisolubilă legătură în ele. Inflaţia vizibilului obnubilează orizonturile invizibilului, iar acesta din urmă riscă să devină zonă abstractă, fără o minimă vizualizare de contur. Frumuseţea este o punte care poate armoniza acest cuplu paradoxal. Însă frumuseţea se găseşte azi într-un impas îngrijorător. Tehnologia tot mai insistentă, natura tot mai devastată, premoniţia unui dezastru - tulbură grav frumuseţea lumii. Mai rămâne un ultim liman: posibilitatea fiecăruia de a se refugia într-un univers propriu de frumuseţe. Vizibil sau invizibil.

Pentru români această ultimă şansă se arată a fi mai complicată. Epoca comunistă a frânt axa elementară a reperelor etice şi estetice. Întrebări precum ce este frumosul, cine este românul şi în ce crede el, sunt înconjurate de un halou gros de nedumerire. În România urâtul a căpătat rang de specific. Fie că este vorba de raporturile dintre oameni, sau de felul lor de a se distra, sau de gustul lor pentru locuire, sau de obiectele cu care se înconjoară, sau de modul de agonisire, sau de nivelul de politeţe, sau de grija pentru patrimoniu, sau de audienţa unor programe TV, sau de aroganţa îmbogăţiţilor în pripă, sau de resentimentele celorlalţi, sau de peisajul politic, sau de lamentaţia alegătorilor, sau de atâtea altele greu de cuprins aici, ne lovim de acelaşi fenomen: pocirea frumosului şi maimuţărirea bucuriei de a fi.

Bucureştiul este un centru aparte al acestui derapaj. Vizitatorul atent poate fi şocat de posomorârea de aici, iar cel neatent se contaminează de o subită blazare. Prea multe maşini - prea puţină verdeaţă, prea mult beton - prea puţină arhitectură, prea multe înjurături - prea puţin oxigen, prea mult praf - prea puţine biciclete, prea multă muzică proastă - prea puţin foşnet, prea multe claxoane - prea puţină tihnă, timp liber, seninătate, surâs. Prea multă tristeţe. Acestui oraş i s-ar putea spune Tristeşti. Se numeşte însă Bucureşti şi, oricât de greu ne vine, trăim şi ne creştem copiii aici. Însă dezolarea şi urâţenia acestui loc ne împuţinează în fiecare zi. Acestei urgenţe ne adresăm: nevoii de frumuseţe. Ţine şi de văzut şi de nevăzut.

DESPRE NOI:
După nişte ani buni de pribegii, se va redeschide studioul de portret clasic FotoCabinet. Să reamintim în treacăt că până nu demult, vizita la fotograf făcea parte din ritualul oricărei existenţe? Că portretul reprezintă ceremonialul întâlnirii cu sinele? Că regăsirea este poate cel mai preţios compliment pe care omul şi-l poate face astăzi? Mai ales astăzi, când privim prea mult în ecranele LCD-urilor şi prea puţin în interiorul nostru...

FotoCabinet oferă o insulă prielnică unei duble priviri regeneratoare. Atât cea spre sine - prilejuită de arta portretului, cât şi pe cea mai atentă în jurul nostru, care ar putea alina ambientul vizual, periclitat de consumism şi jetabil, de juvenilul spasm modernist, în dauna frumuseţilor moştenite. Ambele cercetări pot aduce un moment de reflexie asupra stilului în care vrem să trăim. Până la urmă, depinde de fiecare în parte. Şi de toţi împreună.

DESPRE NOUL LOC:
Noul amplasament pe care-l vom inaugura se găseşte într-un loc sensibil al Bucureştiului: Centrul Istoric. Un spaţiu care tot încearcă să mai murmure ceva, dar pe care prea puţini par dispuşi să-l asculte. Totuşi el spune ceva esenţial despre oraşul nostru. Dacă acest glas se va stinge, vom pierde iremediabil ceva din noi. Dincolo de caznele interminabile ale refacerii infrastructurii Centrului Istoric, marea confuzie planează în jurul sensului acestui loc. Ce vom face aici? Dacă vom avea unde să punem maşina, desigur vom veni să bem multă cafea şi sucuri şi bere. Şi vom şi lua masa, dacă va fi posibil. Vor apare şi magazine, fără îndoială mari brand-uri, drept care vom face şi shopping. Dacă se vor termina vreodată străzile, poate vom înfiripa o promenadă ca să vedem ce clădiri vor fi rezistat alături de inevitabilele inserţii de beton şi cortine de sticlă. Altceva?

Noi credem că ar mai fi şi altceva. Într-un oraş atât de hăituit de urgenţele imediatului şi de stridenţele contemporane, fără simţul sărbătorescului, prea frisonat pentru a avea şi mai puţin pentru a fi, dorim să alcătuim un refugiu. Dedicat regăsirii sensurilor şi poezei vizuale. Dorim să opunem înserierii digitale, căldura unicatului realizat manual. Nu în ultimul rând, dorim să consacrăm un loc artei fotografice şi educaţiei vizuale, un domeniu atât de incert în România. În plin centru istoric, FotoCabinet este o întreprindere recuperatoare de savoir-vivre european, de care Bucuresciul pe vremuri nu era chiar atât de străin. Credem că alături de D-voastră – sponsori, vizitatori ai expoziţiilor de fotografie, căutători de tihnă, iubitori de frumos şi autenticitate, oameni din presă ce au relatat cu generozitate despre ceea ce facem, vom reuşi să îndreptăm ceva. Şi să dăm un ton pentru ce ar fi să devină Centrul Istoric.

DESPRE DESCHIDERE:
Dorim să inaugurăm cu o expoziţie de fotografii care să exprime preocupările şi neliniştile noastre. Ideea este de a crea o suită de mizanscene cu personalităţi îmbrăcate în elegante haine de Belle Epoque, în atitudini şi relaţii galante desfăşurate în plin peisaj bucureştean: câte un morman de gunoaie, ruine vechi, ‘mândre’ clădiri noi, ambuteiaje şi trotuare ocupate de maşini, străzi care nu se mai termină de reparat, pereţi vandalizaţi etc. Ne vor fi alături în acest proiect personalităţi şi figuri de mare notorietate care ne vor ajuta să facem cât mai vizibil şi mai clar enunţul nostru: vrem să trăim normal. Ba chiar frumos! Dincolo de precaritatea fundalurilor pe care ne mişcăm, există încă omenescul şi nobilul şi firescul şi, de ce nu, vocaţia de a vieţui civilizat, chiar şi aici mai la marginea Europei.