Ochiul tras de curent (serie de articole de Eugen Ciocan în revista "Adevărul Literar") O ciocolată plină de libidou

Principala ispită din Postul Crăciunului a fost ciocolata. Acea ciocolată care-şi clădea seducţia pe baza unei campanii cu buze încleiate de „dragoste”. Acele buze "mânjite" nu ar fi putut scăpa nimănui, atât datorită răspândirii pisăloage cât şi dimensiunilor monumentale. Clădiri impozante din Bucureşti au fost acoperite de grandioasele vele ale ciocolatei iubăreţe. Practic, nu aveai cum să te sustragi. Aproape ca într-un coşmar, ori încotro suceai capul dădeai peste languroasele buze maronii.

E de observat aici că mediul urban aduce cu o capcană fără scăpare. Lipsită de punctele de fugă ale orizontului, privirea se anină în diversele banalităţi sau cade victimă uşoară agresiunii vizuale, prinsă ca într-o ambuscadă. De altfel această mare buimăceală citadină e însăşi şansa publicităţii. Panourile publicitare sunt ca nişte ferestre ce irump în vaxul prăfuit, ca nişte breşe spre un eden confecţionat spre a face realitatea suportabilă.

Dar să revenim la caz. Clădind pe mitul calităţilor afrodisiace ale ciocolatei, creatorii campaniei au dus lucrurile direct în pat. Clipul flirtează cu o scenă de amor în toată regula. Nu se înţelege dacă ciocolata ar fi un zălog al virilităţii. Se merge totuşi, pentru mai multă siguranţă, pe mâna unui partener de culoare care, sub presiunea pasională a partenerei sale, devine ‘oarecum’ alb. Devorarea ciocolatiului (şi nu a ciocolăţii), devine marea miză. Solicitarea erotică a produsului este atât de explicită, încât am putea spune că ciocolata cu pricina este de tip "adult". Oare o fi permisă sub 16 ani...? Imaginea răspândită pe străzi, a buziţelor unse de resturile libidinale ale ciocolatiului, sare calul cu totul. Fără echivoc, lucrurile se dau pe faţă. La fel de bine ar putea fi vorba de o reclamă la un prezervativ cu gust de ciocolată.

Această campanie nu este decât încă un exemplu a ceea ce am putea numi ineptitudinea discursului publicitar din jurul dulciurilor. Este o zonă în care stupiditatea excelează, de parcă lipicioasele zaharuri ar încleia minţile creatorilor publicitari. Majoritatea enunţurilor decontează pe egoismul cu care se abordează "bucăţica cea bună". În principiu, "cei al tău e pus deoparte", după cum pretinde sloganul unui producător. Prestigiul de delicatese al zaharoaselor îi împinge pe compozitorii de slogane la o deşănţată apelare a pulsiunilor egoiste. Cum ar veni, bunătăţile cele mai alese ţi se cuvin. Dulcele este un domeniu pe care nu prea îl împarţi cu nimeni (cel mult cu persoana iubită, tot o specie a comportamentului egolatru), un teritoriu pe care ţi-l rezervi cu vigilenţă maximă. Dacă e să înfuleci o ciocolată, nu ezita să-i faci celuilalt câte o mică farsă ca să scapi de el. Să-i declanşezi de pildă alarma de la maşină în toiul nopţii astfel încât acesta să dea o fugă până în parcare...? De sub plapumă apare îndata râvnita ciocolată care este devorată cu lăcomie. Într-o altă situaţie, mergând la braţ cu iubita, dolofanul partener preocupat de batonul maroniu din mână, nu sesizează cum aceasta pică... într-un canal. Desigur că o merita, din moment ce nici ea nu economisea ipocrizie atunci când se unduia la braţul lui, atrasă de fapt de îmbucătura cea dulce. Enormităţile nu se opresc aici. Dulcele antreneaza în extazul pe care-l produce fenomene mistice, blasfemiatorii. "Minunile" se sug odată cu bomboanele. Îngurgitând de pildă ciocolata Heidi, "simţi atingerea îngerului". Viziunea dulceagă se insinuează mai ales la apropierea sărbătorilor. Marele festin al dedulcirilor de toate felurile admite cele mai aberante formulări posibile. În fond, sărbătorilor li se asociază cu uşurinţă abundenţa consumului, nu-i aşa? Creştinul, cum ar veni, ar fi un ins sensibil la discursul reclamelor racordate la "fiorul cuvenit". A trăi sărbătoarea e până la urmă o formă de a te înconjura cu acele mărci care o celebrează.

Hedonismul cultivat pe căi publicitare impregneaza lumea cu o veritabilă filozofie de drogaţi. Dacă în general, a saliva înseamnă a exista, în campania ciocolatiului vâscos, se merge mai departe. Se atinge culmea plăcerilor orale reunite. Nu se mai ştie dacă ciocolata s-a lichefiat în plăcerea dragostei sau dacă lichidul iubirii s-a substanţiat în ciocolata topită. Actul de a consuma este descătuşat, indiferent că este vorba de lucruri sau fiinţe, de gusturi sau alte senzaţii. Simţurile se reunesc pentru a devora mai bine.

Cumpăraţi ciocolata şi veţi ‘avea’ Dragostea !