Maître Photographe de Marina Constantinescu



Căldură mare. Zăpuşeală. Calea Victoriei parcă ia foc. O iau pe strada cu Biserica Albă. Mai fac cîţiva paşi şi rămîn cu ochii într-o vitrină. Tăvi de argint, sfeşnice, mătăsuri, voaluri, brocarturi, prăjiturele"Ridic privirea şi citesc: "Fotografii după chipul şi asemănarea ta. La belle epoque."

În ce timp mă aflu? Rătăcesc prin fotografia bătrînei doamne? Ce oază este asta în mijlocul unui oraş ce-şi pierde parcă identitatea, parfumul, obiceiurile, culorile? Căldură mare. Sînt zăpăcită. Ca şi Gavrilescu, îmi şterg faţa cu o batistă. Veche. Brodată de mînă. Mă trezesc, ca şi el, în faţa intrării. Cineva îmi zîmbeşte mai mult decît politicos şi, văzîndu-mă că şovăi, mă invită înăuntru. Maître Photographe! În penumbra ciudată şi răcoroasă, lîngă o ceaşcă cu ceai şi un pahar de apă rece îmi revin. Sînt la FotoCabinet, în centrul Bucureştiului, un loc de altădată, cu oameni de altădată, artişti cărora le pasă de ei şi de ceilalţi.

Este un loc în care timpul capătă alte ritmuri, iar fiinţa ţi se relaxează tandru. Este un loc în care conversaţia este ceva firesc, plăcut, tonic. Este un loc în care bunele maniere sînt repuse în circulaţie. Păşind aici, ies din infern. Peste tot obiecte vechi, recondiţionate sau nu, care respiră bun gust, cochetărie. Canapeluţe, fotolii mici, joase, scaune cu mătase, lăzi de zestre, candelabre. La belle epoque! De undeva vine şi se strecoară o muzică divină, se amestecă cu mirosul lemnului din pardosele, cu mirosul fiecărui obiect în parte, cu istoria mirosurilor familiilor din care provine, cu mirosul esenţelor de tot felul, îmbătător.

Aici, Maître Photographe şi echipa lui fac minuni de-a dreptul. Preţ de o oră eşti aranjat, machiat, îmbrăcat cu toalete cu parfum, coafat cu bucle fine sau cu părul întins pe spate, uns cu puţină briantină la bărbaţi şi, apoi, descoperi lumea bunicilor. Mă uit în oglinda de cristal.Văd în ochii mei galeşi privirea din tinereţe, provocatoare a bunicii mele paterne, gata pentru vreun bal la curtea regală, gata pentru oaspeţii şi desele petreceri din casele familiei" Fac o piruetă şi mă opresc într-o reverenţă amplă, ca la carte. Într-un décor patinat, Maître Photographe îşi aranjează aparatele, observîndu-mă din toate unghiurile cu discreţie. Un interval în plus pentru mine ca să mă armonizez cu mine însămi, cu noua ipo- stază. Pe pereţi, fotografii din expoziţiile ce au fost pe aici, fotografii alb-negru, sepia sau colorate manual, cu rame nostime sau sofisticate. "Portrete nobile şi sentimentale, Vremea inocenţei, Frumosul paşte de altădată". "Reducere de 10% pentru prunci şi bebete, cavaleri şi domnişoare." Nu mă încadrez. Surîd pierdută.

S-a înserat. Şi s-a răcorit puţin. Stau în pragul FotoCabinetului, fardată a la epoque, îmbrăcată, însă, cu hainele mele. Un hibrid. Şi îi privesc pe concetăţenii mei. Cu înţelegere. Ei, cu uimire. O pală de vînt îmi duce fusta în toate părţile. Aleg şi eu o cale ca să mă întorc în prezent, cu tot trecutul pe care îl port pe chip. Ajung în Calea Victoriei. Dintre maşini luxoase, din zarva lor şi din isteria claxoanelor, mă întorc şi zîmbesc. Salut, Maître Photographe! E tîrziu în noapte. Nu m-am demachiat. E noaptea Sînzienelor"