Interviu revista "Cariere"

Fotocabinet – fotografii dupa chipul si asemanarea ta

1. Cand si cum ati intrat in aceasta afacere?
Eu nu o numesc afacere, ci mai degraba un proiect cultural. Nici n-as putea intra in vreo afacere fara sa aiba o dimensiune culturala. Dupa parerea mea, trebuie sa ai multa grija cum inmultesti banii, pentru ca asa cum vedem, in Romania banul tinde sa parjoleasca, produce in jur uratenie si distruge valori. Am inceput sa fac FotoCabinet nu pentru a face cariera, ci ca o varianta de a-mi abandona cariera. Eu am terminat Imagine si Regie si am muncit ani de zile in televiziuni, publicitate, campanii electorale, etc. Dupa succesul pe care l-am avut cu Basescu cu campanile electorale, m-am trezit cu tot felul de oferte in publicitate. Mi-am dat seama ca ma afund intr-o lume pe care nu mi-o doresc, pentru simplul motiv ca apartine minciunii si ipocriziei. Si atunci am decis sa fug. As fi vrut sa fac lung-metraj de fictiune, dar mi-am dat seama ca e cam tarzior sa incep sa ma lupt pentru asta. Desi am scris scenarii si am facut si o serie de scurt-metraje fictiune, contextul cultural in care ne miscam ma face sa spun ca n-as mai vrea sa produc imagine cinetica. Mi se pare din ce in ce mai mult ca imaginea ‘miscatoare’ are ceva distrugator pentru om. Disimineaza gandurile si fiinta. Desigur, asta in ciuda faptului ca este extrem de atragatoare. Este, mai simplu spus, ‘o dracovenie’: te seduce si te abandoneaza intr-o prapastie.
FotoCabinet-ul a fost precum descoperirea unei fisuri in lume si in care m-am strecurat, ascunzandu-ma de ea. Aceasta fisura a aparut cand implinisem 40 de ani si prinsesem drag de acea staza specifica fotografiilor vechi, de nobletea si demnitatea care razbate din acele imagini. Nu stiu daca a fost o lume mai buna, dar prin acele poze pare o lume tulburatoare. Ca stare, ca eleganta, ca maniere, ca incarcatura, ca echilibru… Mi-am dat seama ca nu mai exista azi un loc in care sa vii la fotograf spre a arata ce ai mai bun in tine. Nu pentru fotograf, desigur, ci pentru cei care vin dupa tine. Era intr-o perioada in care nu mai vroiam sa ma lamentez de lucrurile care nu exista in Romania. Ori incerc sa vad partea plina a paharului, ori daca nu, emigrez.
Si pur si simplu, plecand de la acest simplu silogism, la care s-au adaugat cateva oportunitati, a aparut primul FotoCabinet de pe strada George Enescu in 2001. A tinut vreo 3 ani. Apoi am pierdut acel frumos spatiu despre care multi isi mai amintesc si acum. Timp de 2 ani nu am avut unde sa mergem si-mi cam luasem gandul. Dar suna telefonul saptamanal sa ne intrebe unde suntem. Era uimitor ca dupa 2 ani sa mai sune telefonul... Mi-am dat seama ca acest loc apartine intr-un fel Bucurestiului, un oras cu atat de putine refugii. Atunci mi-am zis ca nu pot abandona. Ne-am tarat pe unde am putut, prin niste subsoluri, demisoluri… Pana cand a aparut un ingeras care ne-a luat si ne-a asezat aici, in zona veche a Bucurestiului. Urmeaza sa facem in luna martie inaugurarea.
Locul era o darapanatura, cu musama pe jos si cu pereti coscoviti. Nu mai stiu cat am investit, dar de cate ori am avut niste bani acasa i-am adus aici. Amenajarea a durat un an si ceva. Nu consider ca fac o investitie, pentru ca nu gandesc in termeni de recuperare a investitiei si profit. Este un lucru pe care-l fac ‘de frumusete’. N-as vrea sa fiu epatant, nici sa sochez pe cineva, dar nu sunt interesat de bani. Traiesc cam la fel, indiferent cati bani am.

2. Obstacole.
Romania este este un spatiu al obstacolelor. Nu ma astept sa ma sustina, dar i-as cere macar sa nu ma impiedice. De pilda primarul Lisabonei mi-a propus sa merg acolo si sa fac un FotoCabinet. Imi oferea loc cu taxe gratuite, locuinta... etc. In Franta exista o preocupare obsesiva din partea autoritatilor pentru protejarea breslelor si a celor care mai stiu sa faca ceva cu manutele. Pacatul meu este ca nu mai pot sa-mi parasesc tara… Pot sa spun ca am reusit sa ridic FotoCabinet-ul "in ciuda" tarii mele.
Un alt impas il reprezinta mentalitatile de aici si ambientul cultural. Timp de doi ani dupa ce am deschis, lumea traversa pe trotuarul celalalt. Am si facut o cercetare: de ce? Credeau ca e ceva straniu, ceva scump. A disparut reflexul vizitei la fotograf si genul portretului este pe cale de disparitie. Este inlocuit de fotografia de situatie. O fotografie ahtiata sa surpinda diversitatea nesfarsita a preumblarilor fiecaruia. In fotografiile de azi, oamenii cumva nu mai conteaza…

3. Promovarea.
Nu fac promovare din 3 motive. Primul dintre ele ar fi ca facand publicitate la viata mea, stiu ce cantitati de ipocrizie se introduce in actul promovarii. Trebuie sa minti frumos – inteleg, dar sa vrei sa minti sfruntat - este un oportunism greu de suportat.
Al doilea motiv. Oamenii, potrivit masuratorilor, schimba canalul cand intra calupul de publicitate. Deci lumea a inceput si la noi sa fuga de publicitate.
Al treilea este ca cea mai buna forma de promovare este publicitatea din gura in gura. Ea se intampla de la sine si este cea mai credibila. O experienta la noi este suficient de marcanta, ca sa fie povestita mai departe.

4. Cum decurge o sedinta foto?
O sedinta foto debuteaza cu un consistent moment conversational. Portretistul are nevoie sa-l cunoasca cat de cat pe cel din fata sa. In fond produc o imagine care trebuie “sa-i vina”. Este precum o haina facuta de croitor, care trebuie sa se potriveasca. O imagine vorbeste mult despre un subiect pentru ca este un ansamblu de semne care comunica, chiar si pentru neinitiati, intr-un limbaj subliminal. O sedinta foto poate dura minim o ora. Ofer vestimentatie din diverse epoci in care eleganta mai insemna ceva. O fotografie de acest gen frizeaza cumva eternitatea. Nu se face sa te imbraci casual... Chipul, piesa centrala a unui portret, are nevoie de un anumit ceremonial in jurul sau.

5. Procesul tehnologic al fotografiei.
Lucram pe pelicula de 35mm sau lata. Urmeaza procesul de developare, apoi virarea in sepia prin procedeul chimic traditional. Poti sa modulezi lumina din mainile si alte mici trucuri specifice, inimitabile cu calculatorul. Optional, se coloreaza manual cu tusuri speciale pentru emulsia hartiei fotografice.

6. Targetul.
Am avut si oameni care au lasat si 2000 de euro pentru un portret fara sa clipeasca, dar si oameni care au venit cu un banut mic in batista. Stiu ca pe usa pot intra oameni de toate categoriile.
Mai frecvente sunt desigur doamnele si domnisoarele care vin pentru portretele de frumusete. A oferii imaginea frumusetii alesului inimii este un gest ancestral care dateaza inca din epoca Renasterii, cand genul portret s-a consolidate datorita acestui prototip de comisionare.

7. Cereri neobisnuite.
Realizam si nuduri clasice, dar asta cred ca nu reprezinta ceva neobisnuit. Mai ales in zilele noastre, cand dezgolirea se lafaie pe prima pagina a tabloidelor. Desigur, ceea ce facem noi nu are legatura cu aspectul erotic al nuditatii. Peisajul feminin este un arhetip al frumusetii lumii care depaseste cu mult contururile erotismului. Este o nuanta care nu-si mai face loc azi in racnetul generalizat al dezinhibitiei fara frontiere. Oricum, un nud trebuie facut de toata lumea la timpul sau. Chiar si de barbati, de se poate sa nu fiu inteles gresit… Fara nici o condescendenta mai adaug: nu este prea tarziu nici pentru doamnele insarcinate.

8. Personalitati publice.
Se intampla ca am avut de-a face cu campaniile electorale ale actualului presedinte inca din 2000. Alaturi de faimoasa agentie GMP. Implicit, i-am facut toate fotografiile. Atunci aveam FotoCabinetul din strada George Enescu. Au intrat acolo la mine cam tot ce avea atunci la varf PD si PNL. Nimeni insa nu se mira prea tare de ce era acolo. Si pot sa va spun ca strainii care intrau se aratau socati de cat de frumos era la noi. Desigur asta si pentru ca in Bucuresti nu prea exista locuri de atmosfera. Daca te misti prin Amsterdam de exemplu, frumusetea este un fapt curent al normalitatii. Eu cred ca majoritatea politicienilor nostri pur si simplu nu au pupila in ochi. Nu vad frumusetea si nu o pot intelege. Romania este un teritoriu trist pentru ca oamenii traiesc urat si produc multa uratenie in jur. Pacat, pentru ca dealtfel tara ar fi frumoasa. De aici poate si poanta aia sinistra cu “pacat ca-i locuita” … Dealtfel, asta mi se pare si prima problema a Romaniei: uratul. Cand am spus “Sa Traiti Bine!”, toata lumea a luat-o in sens materialist. Nici Basescu nu a inteles ca este vorba despre a trai frumos si corect. Mai ales ca acea campanie era axata pe problema coruptiei. Oricum un presedinte nu are cum sa promita buna-stare materiala. Un presedinte poate oferi insa un exemplu, un model uman si un gen de mesaje terapeutice pentru ticurile eronate de comportament. Aici presedintele nostru este carent, dupa parerea mea. Inca ceva care nu se intelege la noi: Frumusetea nu depinde exclusiv de bogatie. Uratul despre care vorbeam, se produce aici mai ales de catre cei care au multi bani.
In expozitia inaugurala care se va deschide in curand la FotoCabinet, mi-a venit ideea sa realizez fotografii cu personalitati de mare notorietate, imbracate in haine de epoca, pozand in scene galante pe fundalurile darapanate, mizere, prafuite, vandalizate ale Centrului Istoric. Este un fel de a spune: „Am vrea sa traim normal. Puteti face ceva cu acest peisaj care ne impresoara?” Vernisajul va fi onorat de dl. Andrei Plesu, iar ecourile lui sper sa aiba forta de pune pe agenda publica problema prioritara a Centrului Istoric. Desigur, puterile mele sunt minuscule, desi mi s-a mai intamplat sa rastorn ‘carul mare’. Contez insa enorm pe complicitatea celor care simt cu mare intensitate ca nu mai putem trai, din punct de vedere identitar, intr-o hazna. Iar daca Centrul Istoric este o groapa de gunoaie si de darapanaturi, inseamna ca asa arata si sufletul nostru.

9. Ce apreciati la Bucurestiul de astazi?
La Bucurestiul de astazi apreciez doua lucruri: casa mea, care este din pamant si este acoperita cu sindrila, la care vin tot felul de straini si o pozeaza si o dau in reviste drept exemplu de frumusete romaneasca si, al doilea exemplu, FotoCabinetul. Sigur ca suna paranoic, dar pot sa va spun ca daca nu as fi reusit sa-mi alcatuiesc aceste doua refugii, de zi si de noapte, as fi fugit din Romania. In mod special Bucurestiul este cel mai infernal loc. A ajuns un loc unde oamenii tropaie, ca sa nu zic se calca in picioare, doar ca sa faca bani. Am primit recent o provocare, anume de a face un film pentru bienala de arhitectura de la Londra, despre ce ar fi ademenitor in Bucuresti? Bucurestiul te solicita mai mult decat orice alta metropola europeana: trebuie sa fii descurcaret, atent, creativ, inventiv, elastic, andurant, increzator. Iata un sumum de calitati care te fac mai virtuos, daca nu chiar mai viu. Daca am putea privi lucrurile sub acest unghi, daca ne-am putea ridica privirile din existenta meschina de tip pragmatic, limitata la lupta pentru supravietuire, am da o sansa unui sentiment: acela de a iubi Bucurestiul. Asta ar regla de la sine o multime de disfunctionalitati.

10. Planuri de viitor.
Nu obisnuiesc sa-mi fac planuri. Prin natura lucrurilor, trecutul este singurul care are consistenta. Prezentul este efemer, iar viitorul utopic. Din punctul asta de vedere, mi se pare ca mai bine imi fac planuri in trecut. In sensul ca inteleg mai multe privind indarat, decat inainte. In plus, viitorul nu mi se pare ca suna prea bine. E salutar ca s-a renuntat la acel slogan… Singurul lucru pe care mi-l propun este sa ma bat pentru Centrul Istoric. As vrea sa contribui astfel incat sa reusim sa constientizam ca bucuresteni, cat de important este sa avem un refugiu identitar. Ma gandesc sa-i aduc la aceasi masa pe cei mai importanti proprietari de aici, oameni si institutii a caror imagine sufera enorm de mult din cauza felului in care arata zona. Daca as reusi sa fac ceva astfel incat ei sa ajunga sa-si conjuge gesturile, de maniera de a genera reguli si principii care sa duca la renasterea Centrul Istoric, as fi cel mai multumit. Ei reprezinta o forta care poate sa creeze o presiune si sa disloce ignoranta si dezinteresul din primarii. Dealtfel poate ca acest areal ar trebui scos de sub administratia Primariei, care se arata de 20 de ani depasita de competenta necesara. Ar fi necesar un Guvernator ales si investit cu autoritate de catre cei mai importanti actori din zona. Sper sa nu socheze ceea ce spun, macar si pentru faptul ca este modelul dupa care s-a edificat Time Square.

11. Criza
Practic, toata investitia pentru deschiderea FotoCabinetului in Centrul Istoric, am facut-o in timpul crizei. Cand e criza, ar trebui ca putinele resurse pe care le ai sa le concentrezi in directia corecta. Criza nu este in portofele, ci in primul rand in oameni. Dar acesta este un lant vicios despre care ar fi prea mult de spus aici.